Două românce din Italia sunt acuzate că au obținut ilegal de la un italian 500.000 de euro

Două românce din Italia sunt acuzate că au obținut ilegal de la un italian 500.000 de euro
Publicat: 26/10/2013, 19:17
Actualizat: 29/03/2019, 11:13

Două românce sunt suspectate că l-au escrocat pe un italian în vârstă de 59 de ani, care are probleme psihice, convingându-l să le semneze cecuri bancare în valoare de cel puțin 500.000 de euro, scrie site-ul publicației italiene Firenze Post.

Cele două românce, care au 28, respectiv 29 de ani, l-au cunoscut la un restaurant din Florența pe un italian în vârstă de 59 de ani, care a fost foarte încântat să aibă o relație cu ele.

Bărbatul, care are probleme psihice, a fost convins de cele două românce, într-un interval de o lună, să le semneze cecuri bancare de peste 500.000 de euro, sub pretextul nevoii de a cumpăra diverse bunuri și de a face călătorii.

Anchetatorii, sesizați de părinții foarte bătrâni ai italianului, au anunțat că suma cerută de cele două românce ar putea fi mult mai mare de 500.000 de euro.

Carabinierii din Florența au emis un mandat de reținere pe numele celor două românce, iar o instanță a decis arestarea preventivă a acestora la domiciliu sub acuzația de escrocherie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate oficiale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu îl ajunge din urmă pe Marcel Ciolacu, după...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online